marți, 30 decembrie 2014

Drob din piept de pui cu verdeata



Ingrediente:
500 g piept de pui dezosat
5 oua
1legatura patrunjel
1 legatura marar
14 masline verzi umplute cu ardei rosu
sare
piper alb
2 linguri de pesmet fin

unt pentru uns forma

Mod de preparare:
Speli legaturile de marar si patrunjel si le toci marunt.
Pieptul de pui spalat il pui la fiert in apa cu o lingurita de sare. Cand a fiert il scoti si il lasi sa se raceasca, apoi il tai cubulete. 



Adaugi verdeata si cele 5 oua batute. Condimentezi dupa gust.
Iei o forma de chec de 12x22 cm, o imbraci in folie de plastic si torni jumatate din amestec. (eu am folosit o forma de silicon si nu a fost necesar sa o tapetez; am uns-o cu unt). Asezi 2 randuri de masline verzi umplute cu ardei rosu 


si completezi cu restul de amestec.



Tasezi si presari deasupra pesmet fin. 


Dai la cuptor pentru 35-40 de minute. 


Cand s-a racit il tai felii.



Prajitura aperitiv tricolora


Ingrediente:
-pentru aluat galben :
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita mica praf de copt
2 linguri parmezan

-pentru aluat verde:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de spanac
sare

-pentru aluat portocaliu:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de pasta de ardei
sare

-Pentru umplutura:
200 g crema de branza
3 linguri smantana
1 lingura de mustar
1/2 ardei gras rosu
200 g piept de pui
2 castraveti murati

Mod de preparare:
Pentru aluatul verde, separi ouale, iar cele 2 galbenusuri le freci cu 2 linguri de ulei, 1 lingura de smantana, 2 linguri de faina, 1 lingurita praf de copt, sare si 2 linguri de spanac tocat marunt (congelat sau proaspat, dar fiert 5 minute). Separat bati albusurile spuma tare si le incorporezi in primul amestec.
Pentru aluatul portocaliu repeti acelasi procedeu ca mai sus, doar ca inlocuiesti spanacul cu 2 linguri pasta de ardei. Nu pui sare deoarece pasta de ardei este destul de sarata.

Pentru aluatul alb repeti procedeul, dar folosesti 2 linguri de parmezan. Pentru imagini puteti intra si pe reteta Rulada cu crema de branza si ciuperci
In tava mare de la aragaz (28x38 cm) pui o hartie de copt si intinzi compozitiile alternandu-le dupa imaginatie sau ca in imagine. 



Dai tava la cuptor pentru 15-20 de minute, 


apoi o scoti si rastorni aluatul peste un prosop umed. Lasi sa se raceasca si apoi il imparti in trei parti egale.
Pentru umplutura amesteci crema de branza cu smantana apoi adaugi ardeiul rosu si castravetii murati taiati in cubulete. Carnea de pui o fierbi in apa cu putina sare si o tai cuburi si o adaugi la compozitia de branza.


Amesteci usor pana se omogenizeaza compozitia.


Umpli foile cu crema de branza cu pui 



si dai la rece prajitura aperitiv. O tai cubulete inainte de servire.


Pentru aceasta reteta am avut ca sursa de inspiratie o reteta de la Sara & Miki .

Va doresc pofta buna!

duminică, 21 decembrie 2014

Tort aperitiv cu salata boeuf



Pentru a da un aspect cat mai placut salatei boeuf va recomand sa incercati aceasta reteta delicioasa. Eu m-am inspirat dintr-o reteta de la Sara & Miki iar rezultatul a fost foarte apreciat de musafiri.

Ingrediente:
Blatul galben :
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita mica praf de copt
3-4 linguri branza rasa

Blatul verde:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de spanac
sare

Blat portocaliu:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de pasta de ardei
sare

Pentru salata boeuf:
10 cartofi
2 morcovi
1 cutie mazare
1 buc piept de pui
4 castraveti murati
2 oua
100ml ulei
Zeama de la o lamaie
mustar

Mod de preparare:

Am mai incercat aceasta compozitie pentru blaturi si in reteta Rulada cu crema de branza si ciuperci si a fost la fel de delicioasa, motiv pentru care va invit sa testati si aceasta rulada.
Pentru blatul verde, separi ouale, iar cele 2 galbenusuri le freci cu 2 linguri de ulei, 1 lingura de smantana, 2 linguri de faina, 1 lingurita praf de copt, sare si 2 linguri de spanac tocat marunt (congelat). Separat bati albusurile spuma tare si le incorporezi in primul amestec. Rastorni compozitia intr-o forma de tort si o dai la cuptor pentru 15 minute.


Pentru blatul portocaliu repeti acelasi procedeu ca mai sus, doar ca inlocuiesti spanacul cu 2 linguri pasta de ardei.


Pentru blatul galben, repeti procedeul, dar folosind 2 linguri de parmezan. Adaugi sare dupa gust.



Pentru salata boeuf fierbi cartofii si morcovii in coaja, ii lasi sa se raceasca apoi ii cureti de coaja. Dupa ce s-au racit ii tai cubulete de marimea unui bob de mazare. Tai cubulete si castravetii murati.
Fierbi pieptul de pui in apa cu o lingura de condiment de pui, iar dupa ce s-a racit il tai cubulete si-l adaugi peste restul compozitiei.
Adaugi mazarea scursa de apa si pui sare dupa gust.


Pentru maioneza folosesti un galbenus fiert si unul crud si le amesteci si adaugi cate putin ulei peste ele. La final adaugi mustar si lamaie dupa gust.
Amesteci maioneza cu restul compozitiei pastrand putina maioneza pentru ornat.


Asezi un blat pe un platou apoi adaugi jumatate din compozitia de salata boeuf, 


apoi asezi al doilea blat si adaugi restul salatei. 


La final adaugi al treilea blat, 


iar deasupra ornezi cu maioneza.



Va doresc pofta buna!

sâmbătă, 20 decembrie 2014

Rulada cu crema de branza si ciuperci



Ingrediente:
Pentru aluat galben:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita mica praf de copt
2 linguri parmezan

Pentru aluat verde:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri de faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de spanac
sare

Pentru aluat portocaliu:
2 oua
2 linguri de ulei
1 lingura de smantana
2 linguri faina
1 lingurita praf de copt
2 linguri de pasta de ardei
sare

Pentru umplutura:
300 g branza de vaci
3 linguri smantana
150g ciuperci
Marar
sare

Mod de preparare:
Ai nevoie de trei boluri in care vei face in acelasi timp cele trei compozitii de aluat. Ingredientele de baza sunt aceleasi la toate trei, difera doar ingredientul care ii da si nuanta fiecaruia in parte.
Pentru aluatul verde, separi ouale, iar cele 2 galbenusuri le freci cu 2 linguri de ulei, 1 lingura de smantana, 2 linguri de faina, 1 lingurita praf de copt, sare si 2 linguri de spanac tocat marunt (congelat). Separat albusurile le bati spuma tare si le incorporezi in primul amestec.



Pentru aluatul portocaliu repeti acelasi procedeu ca mai sus, doar ca inlocuiesti spanacul cu 2 linguri pasta de ardei. 



Pentru aluatul galben, repeti procedeul, dar folosesti 2 linguri de parmezan. Branza fiind sarata nu mai adaugi sare.



In tava mare de la aragaz (28x38 cm) pui o hartie de copt si intinzi compozitiile alternandu-le dupa imaginatie sau ca in imagine. 


Introduci tava in cuptor preincalzit pentru 15-20 de minute, apoi o scoti 


si rastorni blatul peste un prosop umed si il rulezi. 


Il lasi sa se raceasca, iar intre timp mixezi bine branza cu smantana si o condimentezi cu sare, apoi adaugi mararul taiat marunt si ciupercile taiate cubulete. 


Amesteci bine compozitia.


Intinzi crema de branza peste blat, il rulezi, 


il invelesti in folie si il dai la rece.


Se taie inainte de servire.


Va doresc pofta buna!

duminică, 14 decembrie 2014

Salata cu ciuperci si piept de pui (Salata Mos Craciun)


Deoarece se apropie sarbatorile de iarna, va recomand o salata delicioasa ornata cu chipul lui Mos Craciun. Cu siguranta cei mici vor fi foarte incantati si o vor savura cu placere.


Ingrediente:
1 buc piept de pui

500 ml supa de pui
200 g sunca
50g masline
1 borcan ciuperci feliate
1 lingura ulei
sare
100 g cascaval
4 castraveti murati

-pentru maioneza: 
2 oua
200ml ulei
o lingura mustar
zeama de lamaie

-pentru decor: 
2 oua fierte tari
2 masline
1 ardei gras rosu

Mod de preparare:
Fierbi pieptul de pui fara piele in supa, il lasi sa se raceasca, il tai cubulete si il pui intr-un castron. Tai sunca si maslinele cubulete si le pui peste pieptul de pui. Tai ciupercile cubulete si le calesti in ulei timp de 5-10 minute. Le lasi sa se raceasca si le adaugi peste restul compozitiei. Tai castravetii pe lungime, ii cureti de seminte, ii tai cubulete, ii storci de zeama si ii pui peste celelalte ingrediente. 


Adaugi cascavalul dat pe razatoarea mare  


si amesteci.


Pentru maioneza folosesti 2 galbenusuri (unul crud si unul fiert) pe care le amesteci si adaugi cate putin ulei peste ele. Pentru a fi sigura ca nu se taie maioneza te sfatuiesc sa amesteci intr-un singur sens. La final adaugi mustar si lamaie dupa gust.



Adaugi maioneza peste restul compozitiei, 


adaugi sare dupa gust si amesteci usor.



Asezi salata pe un platou. 


Pentru decor dai pe razatoare albusurile si galbenusurile de la 2 oua fierte tari, precum si un ardei gras rosu. Asezi ingredientele astfel incat sa obtii o fata de Mos Craciun. Pentru ochi folosesti doua masline negre. 



Va doresc pofta buna!

vineri, 12 decembrie 2014

Craciunita


Am pregatit o prajitura Tosca, putin reinventata, cremoasa si delicioasa, in ton cu sarbatorile de iarna.


Ingrediente:

-pentru blat:
7 albusuri
100g zahar
75g mac
75g nuca de cocos
2 linguri faina

-pentru crema:
100g zahar
200ml lapte 

30g faina
1 plic zahar vanilat
1 pachet margarina

200g piscoturi
100ml cafea


-pentru glazura si decor: 
4 linguri zahar
3 linguri lapte
2 linguri cacao
25g margarina
25g nuca de cocos (alba si verde)

Mod de preparare:
Bati albusurile spuma si adaugi 100g zahar. Bati in continuare pana se topeste zaharul. 



Adaugi macul si nuca de cocos. 


Presari 2 linguri de faina si amesteci pana se omogenizeaza compozitia. 


Torni compozitia in tava tapetata cu hartie de copt si o introduci in cuptorul preincalzit 

si o coci la foc mic pana se rumeneste usor.


Pentru crema, amesteci galbenusurile cu zaharul ramas, faina, laptele si zaharul vanilat. Pui amestecul pe baie de aburi si amesteci usor pana devine ca o ciulama. 


Lasi sa se raceasca si incorporezi margarina frecata spuma.
Asezi blatul, intinzi jumatate din crema, 


dupa care aranjezi unul langa altul piscoturile inmuiate in putina cafea, 


iar peste ele intinzi restul de crema.


Deasupra torni glazura pregatita astfel: fierbi intr-un vas, asezat pe foc mic, zaharul amestecat cu laptele, cacaua si margarina, pana da in clocot si se ingroasa. Lasi sa se raceasca si torni peste prajitura, iar deasupra presari nuca de cocos.


Prajitura a fost delicioasa si v-o recomand cu drag!