sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Plăcintă cu ton, ardei și măsline



Vă învit să încercați o plăcintă delicioasă, care poate fi pregătită cu orice fel de legume de sezon. Se face foarte ușor și rapid. Toți membrii familiei mele au adorat-o. ;)

Ingrediente:
1 aluat foietaj

-pentru umplutură:
2 conserve de ton în ulei
3 linguri ulei de măsline
1 ceapă mare
1 ardei gras roșu
75 g măsline fără sâmburi
100g brânză telemea
100g cașcaval
1 ou + albușul (rămas de la uns aluatul)
sare (dacă este cazul)
piper

-pentru uns:
un gălbenuș
2 linguri lapte
susan

Mod de preparare:
Toci ceapa mărunt, iar ardeiul spălat îl tai cubulețe și le pui la călit în uleiul încins. 



Când ceapa s-a înmuiat puțin adaugi tonul scurs de ulei și măslinele tăiate rondele și le mai lași 2-3 minute. 



Lași compoziția să se răcească, apoi adaugi brânza telemea, rasă pe răzătoarea cu ochiuri mici, 



ouăle mixate, piper și sare dacă mai este nevoie. 



Omogenizezi compoziția.



Tapetezi o tavă (20x30 cm) cu hârtie de copt și așezi jumătate din aluat în tavă. Dacă folosești o tavă mai mare vor fi necesare 2 foi de aluat. Presari jumătate din cașcavalul ras, torni deasupra compoziția de ton, 



presari restul de cașcaval ras 



și adaugi deasupra foaia de aluat și o ungi cu gălbenușul amestecat cu lapte. Înțepi aluatul din loc în loc cu o scobitoare (pentru a nu se umfla la copt), 



introduci tava în cuptor, la temperatură ridicată la început (circa 5 minute), apoi la foc potrivit şi lași până la coacerea completă, circa 30-35 de minute, până când plăcinta se rumenește frumos.



O lași să se răcorească puțin și o servești.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu