duminică, 7 iunie 2015

Guguluf cu capsuni si ciocolata



Daca tot e sezonul capsunilor, m-am gandit sa pregatesc o prajitura cu aceste fructe delicioase si muulta ciocolata. Pentru acest desert m-am inspirat din revista "Carticica practica", dintr-o reteta de-a Simonei Patras, pe care o felicit pentru bunatatile pe care le pregateste si ni le impartaseste. 

Ingrediente:
5 oua
120g zahar
250g capsuni
150g ciocolata neagra
130g unt
150g faina
1 plic zahar vanilat

Mod de preparare:
Rupi in bucati 100g ciocolata si o topesti intr-o craticioara pe baie de aburi, impreuna cu untul. 


Dupa ce s-a topit, o lasi sa se raceasca timp de cateva minute.
Mixezi intr-un bol ouale cu zaharul macinat si zaharul vanilat, 


apoi adaugi faina cernuta, amestecand usor.
Torni in fir subtire ciocolata topita 


si amesteci usor, cu telul, pana o incorporezi pe toata si compozitia a devenit omogena.


Torni compozitia intr-o tava inelara, de guguluf, unsa cu unt sau tapetata cu hartie de copt.


Speli capsunile si pastrezi cateva cu frunzulite pentru decor, iar restul le cureti, le tai cubulete si le presari uniform peste aluat.


Introduci tava in cuptorul preincalzit la 180 de grade C si coci timp de 35-40 de minute (pana trece testul cu scobitoarea).


Lasi sa se raceasca guguluful pe un gratar,


apoi il decorezi cu ciocolata ramasa, topita la bain-marie si cu fructele proaspete pastrate.



Portionezi prajitura folosind un cutit a carui lama o incalzesti prin introducere in apa fierbinte (in felul acesta glazura de ciocolata se va topi si nu se va crapa). 


Este un desert foarte usor de pregatit si se poate realiza cu orice fruct de sezon: piersici, zmeura, mure.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu