joi, 10 august 2017

Paste la cuptor cu piept de pui și mozzarella




Ingrediente:
250 g penne
1 morcov
500 g piept de pui
1 roșie
1 cană apă
2 linguri smântână
ulei de măsline
300g mozzarella
piper
sare
pesmet


Mod de preparare:
Prepari pastele conform indicațiilor de pe ambalaj.
Tai cubulețe pieptul de pui spălat și îl călești în uleiul de măsline. 


După ce carnea de pui își schimbă culoarea, adaugi o cană de apă, morcovul dat pe răzătoarea mică 


și roșia tăiată cubulețe. 


Adaugi sare și piper după gust, acoperi vasul cu un capac și lași să fiarbă la foc potrivit până când legumele s-au înmuiat și carnea este aproape făcută.
Adaugi câteva linguri din sos în smântână, amesteci și apoi o adaugi peste carne. 


Mai lași să clocotească 1 minut și apoi oprești focul.


După ce s-a răcorit sosul, adaugi pastele scurse bine de apă și 50 g mozzarella rasă, 


amesteci și pui compoziția într-o tavă tapetată cu unt și pesmet. 


Introduci tava în cuptor pentru 5 minute apoi o scoți și așezi deasupra felii de mozzarella.


Dai tava la cuptor, până când mozzarella s-a topit și s-a rumenit puțin.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu