sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Cornulete fragede cu smantana si unt


Pentru această rețetă am avut ca sursă de inspirație blogul La lena. Am pregătit aceste cornulețe delicioase împreuna cu fetita mea. Noi am făcut cornulețe din jumătate de aluat, iar restul l-am decupat și am făcut fursecuri.

Ingrediente:
200g unt
200g smântână
1 linguriță drojdie
400g făină (sau cât este nevoie până când aluatul nu se mai lipește de mâini)
gem de prune
nuci
100g rahat
100g zahăr pudră

Mod de preparare:
Topești untul la foc mic și îl lași să se răcorească.


Pui untul într-un bol în care vei face aluatul, adaugi smântâna și amesteci cu o lingură, apoi pui drojdia și omogenizezi.


Adaugi făina 


și frămânți (ai grijă să nu pui prea multă din prima, doar până când aluatul este destul de moale și nu se lipește de mâini).
Lași aluatul la rece 30 de minute, apoi mai frămânți un pic.



Îl împarți în 10 bucățele mici și formezi din ele biluțe pe care le pui pe masa presărată cu făină. Fiecare bilă o întinzi cu făcălețul într-o foaie subțire și rotundă. Tai în 8 benzi uniforme, pui pe fiecare un pic de umplutură (gem cu nucă sau rahat)




și le rulezi (dinspre exterior spre interior). Le așezi apoi în tava tapetată cu hârtie de copt și le coci pentru 15-20 de minute la 180 de grade C. 


Le scoți când sunt usor rumenite,


le așezi pe un platou, le lași să se răcească apoi le tăvălești prin zahăr pudră.


Noi am făcut cornulețe din jumătate de aluat, iar restul l-am decupat și am făcut fursecuri.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu